În filozofia Budistă se spune că energia urmează mintea și astfel fiecare gând creează un câmp electromagnetic care se propagă în Univers și formează la rândul său propriul tău Univers, pe care îl numești viață. Buddhism-ul nu este o religie, ci o știință a minții. Pentru mine reprezintă darul Iluminării pe care Buddha l-a făcut disponibil întregii umanități.
Am profundă iubire pentru Buddha pentru că a oferit întregii umanități darul clarității mentale. Îi sunt recunoscătoare pentru cunoașterea pe care a împărtășit-o atât de simplu oricui e dispus să o audă și să se elibereze de povara suferințelor.
În călătoria mea în India am fost la Bodh Gaya, locul unde Buddha a primit iluminarea. Imediat cum am pășit în acel loc magic am izbucnit în plâns, învăluită de pace și iubire pe care nu le-am mai simțit până în acel moment. Se spune că în momentul iluminării, Buddha ar fi spus: “O, minune a minunilor! Toate ființele exact așa cum sunt, sunt întregi și complete!”. Cu alte cuvinte, toate ființele umane au capacitatea inerentă de a vedea că natura lor fundamentală nu este diferită de cea a întregii existențe, întreagă și perfectă.
Te invit să invit să meditezi asupra cuvintelor lui Buddha. Din acest spațiu, poți să vezi că ceea ce numești tu “viața mea” este o matrice a minții tale. Gândurile îți creează existența și fiecare obiect, inclusiv scaunul pe care stai acum, locuința în care te afli și chiar și corpul tău sunt construite din particule de energie. Aceste particule vibrează pe diferite niveluri de frecvență în funcție de nivelul energetic al gândurilor tale. Nu poţi niciodată percepe ceva ce nu este pe aceeaşi vibraţie cu tine! Dacă nu menţii o vibraţie înaltă, nu vei fi în stare să primeşti ceea ce îți dorești, să recepţionezi informaţia necesară, va fi invizibilă pentru tine! Frica, lipsa, îndoiala, critica, te poziţionează pe un nivel de frecvenţă unde nu ai cum să primeşti prezență, inspiraţie, creativitate și nu vei vedea astfel toate oportunitățile din jurul tău.
Prin practicarea recunoștinței poți să îți ridici frecvența vibrațiilor joase. În fiecare clipă de prezență găsești infinite motive pentru care să fii recunoscătoare: că ești sănătoasă, că vezi, că auzi, că poți să mergi, că locuiești într-o casă curată, pentru familia ta, profesia ta, abundența din viața ta, apa, mâncarea, că și astăzi Soarele a răsărit și a apus pentru tine, pentru viața însăși. De câte ori te surprinzi că te plângi că îți lipsește ceva, critici, conectează-te imediat la o frecvență superioară, prin energia creatoare a recunoștinței pentru ceea ce ai deja în viața ta.
Pentru că tu ești creatoarea vieții tale e important să îți asumi responsabilitatea pentru ceea ce creezi prin gândurile și acțiunile tale. Realitatea exterioară, viața ta, reflectă mereu ceea ce se află în interiorul tău. Foloseşte mereu lumea exterioară ca pe o oglindă a interiorului tău. Nu ai putea să recunoști ce lipsește în viața ta dacă ele nu ar lipsi și în interiorul tău. La fel, tot ceea ce admiri, apreciezi și iubești la ceilaţi, cu siguranţă există și în tine. Totul este creat de către tine și pentru tine, într-un mod perfect. Dacă vrei să aprofundezi acest subiect, te invit să vezi filmul “Cele 7 oglinzi Eseniene”, cu Gregg Braden. Creaţia este posibilă doar în Acum.
Dacă mintea ta e plecată mereu în trecut şi rulează automat poveștile trecutului sau trăiești în viitor la ce se va întâmpla cândva, toată viața ta e o iluzie, doar supraviețuiști. Trăiești cu adevărat doar în momentul prezent, niciodată în trecut sau în viitor. Ai o mare putere atunci când trăiești în prezent, de “a observa ceea ce gândești”. Te provoc să fii prezentă la ceea ce gândești pe parcursul unei zile. Prima dată când mi-am observat gândurile, m-am îngrozit! Nu îmi venea să cred că eu sunt cea care a creat toată suferința din viața mea prin gândurile mele.
În fiecare moment Universul îţi citeşte intenţia în funcţie de locul în care alegi să îți duci tu atenţia! Dacă toată atenția ta este PE CEEA CE NU ÎŢI DOREŞTI SAU PE CEEA CE NU AI în viața ta , degeaba te chinui să ai o “viață echilibrată“ și să schimbi oamenii sau cirsumstanțele din jurul tău. Viața ta se creează în mintea ta. Doar în ACUM există conștiința creatoare prin care poți să creezi tot ceea ce îți dorești în viața ta. Aceasta este puterea infinită minții subconștiente. La început ai nevoie de ghidare pentru a-ți corecta gândirea și e nevoie de multă practică să te antrenezi să fii prezentă la gândurile tale și să îți asumi responsabilitatea pentru acțiunile tale.