Cine alegi să fii în anul 2022?

Draga mea, ți s-a întâmplat să nu știi cu claritate ce îți dorești? Sau la începutul fiecărui an să notezi pe o foaie rezoluțiile pentru Anul Nou și apoi uiți complet de ele, pentru că te lași copleșită de poveștile trecutului?

Știu exact de simți tu acum, pentru că ani la rând am făcut și eu liste interminabile cu obiective “mărețe” de care apoi nu m-am ținut. Până când am conștientizat de ce nu făceam ce spuneam că vreau să fac. Motivul era că nu credeam că merit tot ce notam pe listele mele de dorințe de la începutul fiecărui an și prin urmare, aveam în continuare ce credeam că merit: să stau în banca mea și să mă mulțumesc cu puțin.

Cum ar fi ca anul 2022 să fie anul în care toate visurile tale devin realitate, în care să alegi cine vrei să fii în viața ta?              

Din perspectiva numerologică, anul 2022 este un an de vibrație 6, care este cifra responsabilității. Asta înseamnă că la nivel colectiv avem oportunitatea de învăța lecția responsabilității. Tema de bază a anului o reprezintă vindecarea relațiilor cu familia, întoarcerea la origini. Terra, planeta pe care am ales să trăim și să ne desfășurăm experiențele acestei vieți este planeta liberului arbitru. Alegerile tale din anul 2022 vor arăta atitudinea ta față de realitatea înconjurătoare, astfel că în funcție de felul în care îți manifești emoțiile determină locul tău în această lume. Poți să alegi să devii compost ca frunzele la sfârșitul toamnei și astfel corpul tău energetic redevine energie și hrană pentru alte forme de viață. 

Sau poți să alegi să îmbrățișezi chemarea de a devenii o ființă luminoasă, o ființă care s-a trezit și și-a descoperit misiunea în această viață.  Adică aceea de a colabora cu Universul pentru a crea din abundență frumusețe, prosperitate, pace și armonie în lume.  

Tu cine alegi să fii în anul 2022?

Cineva care merită să trăiască în suferință și frică sau în iubire, abundență, prosperitate și fericire, aliniată la valorile ființei tale? Cauza suferinței din viața ta nu este niciodată situația, ci ceea ce gândești despre acea situație. Fii prezentă la gândurile tale din prezent și alege în mod conștient ce creezi prin gândurile tale: suferință sau fericire.                                                    

* Alegi să îți iei rămas bun de la durere și tristețe? De la incertitudine și confuzie? De la nopțile singuratice și gânduri negre? De la lacrimile pe care le-ai vărsat în zilele și nopțile care păreau interminabile? 

* Alegi să renunți la poveștile care te țin înțepenită în suferință?

* Alegi să îți iei rămas bun de la trecut? De la toate momentele în care ai crezut că nu ești suficient de bună? De la toate întrebările fără răspuns?

* Alegi să închizi toate capitolele din trecut și să trăiești cu credință în prezent?

* Alegi să pleci din 2021 spunându-ți că meriți să trăiești în iubire, plăcere, fericire și prosperitate?

În 2022 te invit într-o călătorie magică în care să îți creezi o viață extraordinară prin alegeri conștiente în acord cu planul tău divin.

Îți doresc un 2022 în care să iubești infinit tot ce te înconjoară, să trăiești din acum în acum, cu bucurie, libertate, credință, să acționezi cu responsabilitate și integritate și să contribui lumii cu darurile tale infinite.

Pentru că tu ești Miracolul care creează Miracole în viața ta și iubirea ta transformă totul în jurul tău!