View Post

Jurnalul călătoriei mele în India

Am ales să fac călătoria în India după un an greu în care am pierdut tot ce se putea pierde: o sarcină, am încheiat o relație cu câteva luni înainte de nuntă, am renunțat la cariera mea, la o afacere de succes. Însă, cel mai important, mă pierdusem pe mine, nu mai știam cine sunt. Mă simțeam pierdută și fără nicio direcție. Singura culoare pe care viața mea o avea era întunericul. Într-o noapte, din multele în care eram bântuită de fantomele din mintea mea, m-am trezit că vreau să …

View Post

Activarea energiei Kundalini Shakti – energia primordială, sexuală, din interiorul ființei umane

  Energia sexuală este un portal infinit de manifestare pe care toate ființele umane îl dețin în corpul fizic și energetic. Prin energia sexuală poți să manifești și să devii tot ce îți dorești în această viață. Energia sexuală este cea mai rapidă cale de evoluție spirituală în momentul în care este canalizată pe a crea dorințele tale Divine. În culturile orientale, energia sexuală este reprezentată de un șarpe, Kundalini Shakti, focul Sacru, care doarme la baza coloanei, în chakra rădăcină, care așteaptă să fie trezit. În culturile asiatice, șarpele …

View Post

Pranayama – Arta de a respira conștient

Viața este acolo unde este respirația ta – mereu în Acum. Respiră conștient și totul se transformă în jurul tău. Când te-ai simțit ultima dată conectată cu corpul tău, să fii cu totul prezentă, aici și acum? Dacă ai fost deconectată mult timp de corpul tău îți poate părea dificil să te reconectezi cu el. Această reîntâlnire poate stârni o serie de emoții pe care le ai față de corpul tău. E posibil să nu fii în armonie cu anumite părți ale corpului tău. Centrarea în corpul tău este foarte …

View Post

Cum creezi o relație Sacră conștientă?

Ce înseamnă să trăiești din iubire necondiționată? Înseamnă să faci alegeri conștiente și apoi să le trăiești cât poți de bine. Asta înseamnă să alegi iubirea și în momentele în care ești tentată să vorbești sau să acționezi din lipsă de iubire. … Toată viața ta este o alegere între realitatea bazată pe ego – critică sau pe iubire. Aceasta este cheia care stă la baza creării unei relații conștiente. … Scuturile noastre egotice sunt atât de adânc înrădăcinate încât le transformăm într-un fel de a fi. Identificarea cu ego-ul …

View Post

Ce este o Relație Sacră conștientă?

Relațiile sunt terenul de joacă pentru ego. Ele sunt raiul sau iadul tău. Întotdeauna tu alegi cine câștigă jocul: IUBIREA sau FRICA. Intenția și valorile tale sunt fundamentul care mențin relația vie. Când unul sau ambii parteneri dintr-o relație încep să practice ritualuri de amplificare a energiei sexuale, automat relația se transformă. Relațiile înseamnă un flux energetic și pe măsură ce amplifici acest flux energetic, se modifică și în relația ta cu partenerul. Dacă ai blocaje energetice, relaționarea dintre voi este afectată și apar blocaje. Ce se întâmplă când ne …

View Post

Iubirea NU e un concept

Astăzi vreau să vorbim despre iubire, dintr-o altă perspectivă. Văd că iubirea a devenit un concept, ceva care se posedă sau se dăruiește. Viața devine o luptă pentru a câștiga iubirea cu orice preț. Auzim peste tot că doar dacă te iubești pe tine, poți să îi iubești și pe ceilalți. În iubire nu există o ordine a pașilor pe care îi ai de făcut: Pasul I: Iubește-te. Pasul II: Iubește-i pe ceilalți. Pasul III: Acum atragi partenerul perfect. The end. Asta e tot ce numești tu viața ta trăită …

View Post

Top 10 cărți care mi-au schimbat viața

Cărțile joacă un rol important în viața mea, în cine sunt astăzi. Pentru mine, cititul este o formă de meditație activă în care mă conectez cu întreaga cunoaștere. Cititul îmi oferă o stare de uniune cu Divinitatea. Cărțile mi-au devenit cele mai buni partenere de viață, sunt mereu o invitație deschisă către aventură și libertate, care îmi ușurează descoperirea necunoscutului cu care am mereu de-a face. Bucuria mea de a citi vine din faptul că pot să văd cu claritate viața, să îmi îmbogățesc imaginația, să caut răspunsuri la diferite …

View Post

Cum îți sunt gândurile așa îți este viața!

În filozofia Budistă se spune că energia urmează mintea și astfel fiecare gând creează un câmp electromagnetic care se propagă în Univers și formează la rândul său propriul tău Univers, pe care îl numești viață. Buddhism-ul nu este o religie, ci o știință a minții. Pentru mine reprezintă darul Iluminării pe care Buddha l-a făcut disponibil întregii umanități. Am profundă iubire pentru Buddha pentru că a oferit întregii umanități darul clarității mentale. Îi sunt recunoscătoare pentru cunoașterea pe care a împărtășit-o atât de simplu oricui e dispus să o audă …

View Post

Vindecarea ta este cheia spre o viață extraordinară

Una dintre cel mai profunde dorințe ale noastre, ca femei, este să fim văzute, apreciate și iubite. Să ni se admire frumusețea, sensibilitatea, feminitatea, creativitatea, înțelepciunea, mișcările suave ale corpului și modul unic în care dansăm grațios cu viața. Ai uitat să te mai bucuri de viață pentru că te-ai deconectat de la plăcerea de a fii femeie. Te-ai deconectat de corpul tău, de emoțiile tale și acționezi ca o “mașină de făcut” sufocată de conversația “nu am timp”. În copilărie, în momentul în care te arătai așa cum ești, …

View Post

Călătoria femeii Trezite

Călătoria femeii trezite nu a fost ușoară, dar este drumul spre libertate prin care își conștientizează cu fiecare experiență puterea și rolul pe care îl are pe acest Pământ. Femeia trezită simte prin toate celulele corpului ei că viața ei este sacră, că procesul de trezire și de transformare pe care îl experimentează în fiecare clipă are puterea de a aduce o contribuție extraordinară lumii. Femeia trezită știe că bărbații care îi traversează viața sunt Maeștrii ei. Știe că rănile care se activează prin intermediul lor reprezintă de fapt Lumina …